Mircea PLATON
Școala–C.A.P.
Școala-reformată este ultimul C.A.P. din România. Asemeni C.A.P.-urilor de pe vremuri, este un sistem care încurajează:
1. lenea și lipsa de responsabilitate – prin „lucrul în echipă” la „proiecte colective” în care unii lucrează, unii parazitează munca altora și toți iau aceeași notă, indiferent de efortul depus;
2. minciuna – prin rapoarte bombastice, inflația notelor și raportări umflate despre producția de cap de elev inteligent la ha;
3. furtul – dacă tot nu ni se dau salarii cât de mari vrem noi, mai bine să furăm niște saci de elevi pentru meditații acasă în loc să apărăm integritatea pedagogică și didactică a meseriei și instrumentelor noastre de lucru astfel încât elevii să învețe ceva de la școală, nu doar din meditații private;
4. deprofesionalizarea mascată de tehnologizare – poate că nu mai știm cum să cultivăm ogorul elevilor, dar cu siguranță ne putem urca la volanul tractorului digital ca să dăm o tură prin mintea lor, prin care nu tragem brazdă adâncă, așa cum trebuie, pentru că nu ne mai pricepem, dar putem să-i zgâriem suprafața minții cu mașinăriile noastre, numai bine cât să crească și mai dihai buruienile;
5. obișnuința de a te preface că lucrezi neștiind exact pentru care scop;
6. delațiunea și politizarea instituției, înfierarea ca „dușman al poporului/profesorilor/țării/democrației occidentale” a oricui arată faptul că realitatea școlii nu corespunde cu propaganda oficială;
7. apariția unor grupuri de interese care confiscă pentru beneficiul propriu ceea ce ar trebui să fie al tuturor și, prin urmare, supus unor reguli menite a sluji interesele tuturor, nu unor nereguli menite a satisface poftele unora;
8. descurajarea căutării și împlinirii vocațiilor și încurajarea monoculturilor școlare (de ex: toți trebuie să fie ITști) favorizate de o înțelegere primitivă a rolului școlii ca uzină de asamblat forță de muncă pentru piața globală a muncii care „cere” azi una, mâine, alta;
9. desprinderea elevilor și profesorilor de cultură (constatabilă și cu ochiul liber, și cu ajutorul testărilor naționale, și cu ajutorul testărilor internaționale) așa cum colectivizarea a dus la desprinderea țăranului de pământ și de rânduielile cultivării pământului care, la rândul lui, îl cultiva pe țăran. Ca și ceapizarea agriculturii, ceapizarea școlii are ca efect eradicarea demnității personale, a conștiinței profesionale și a identității naționale.
În esență, școala reformată a devenit o imensă Cooperativă Agricolă de Produs Ignoranță prin mijlocul simplu al colectivizării care înseamnă de fapt înmulțirea artificială a ceea ce se numește stakeholders, al factorilor care au dreptul să fie implicați. Cu alte cuvinte, oameni care nu au nici o treabă cu mintea copiilor noștri – experți veniți de nicăieri, părinți analfabeți dornici să-și dea cu părerea, părinți sfertodocți dornici să împărtășească impresii naive, părinți și profesori semidocți gata să îmbrățișeze cu entuziasm orice idee wow, O.N.G.-uri de infractori, perverși și ratați uman de succes care vin în fața clasei să le împărtășească elevilor secretul focului – toți umblă pe tarlaua școlii după cum îi taie capul, cu aprobare de sus sau de jos, de la factorii de răspundere iresponsabili (Ați văzut mulți factori de răspundere trași la răspundere? Cu cât factorul e de mai mare răspundere, cu atât e mai lipsit de responsabilitate: vezi cazul miniștrilor și al experților în „științe ale educației” care au făcut reformă, digitalizare, experimente, haos și școala cu totul altfel cu rezultate dezastruoase și cu totală impunitate).
Cu alte cuvinte, toți au fost încurajați să considere școala propria lor bucătărie: să pună gresie, să pună plasme, să cumpere jaluzele și auxiliare de la editura X, să cumpere atenții, să facă meditații cu profesorii de la clasă, să facă excursii după cum îi taie capul. Și asta pentru că ideologia școlară oficială, venită de sus, spune că școala lucrează împreună cu comunitatea definită ca „toți stakeholderii”.
La fel ca la C.A.P., toți neisprăviții și chiulangii satului au fost încurajați, stimulați și organizați astfel încât să dea – ca forță colectivă, coordonată și protejată de noua pedagogie a parteneriatului școlii cu societatea civilă/comunitatea – tonul pentru toți. Oameni care nu au avut, din punct de vedere școlar, nimic niciodată, oameni mizeri cultural, repetenți ai cătunelor sau mahalalelor îndepărtate, cu bani făcuți din context, fără meserii bine definite sau riguros exersate și deci fără o clară conștiință a competenței și a limitelor competenței, și-au cumpărat apartament în marele oraș sau casă la marginea lui și s-au coalizat pentru a dicta, cu sprijinul școlii reformate conduse de elite bine educate și lipsite de scrupule, ce și cum trebuie să învețe copiii oamenilor cumsecade:
- „Pe calculator, că așa e viitorul că doar nu suntem în epoca de piatră”
- cu telefonul celular legat de gât, ca să-l poată găsi mami pe iubire
- fără scris de mână, că nu suntem în epoca de piatră
- fără teme, că sunt stresante
- fără învățat pe de rost, că nu ajută la nimic
- fără teze, că sunt stresante
- fără concurență între elevi, că e stresantă (dar și fără homeschooling, că nu oferă copilului posibilitatea concurenței cu colegii)
- fără disciplină, că, de, copilul e copil, ce să-i faci, are vocație de lidăr
- fără să înțeleagă și să gândească, ci doar algoritmic, că așa ajunge bun la IT
- fără istorie sau literatură sau chestii din astea că nu e nevoie, ci să învețe copiii cum se scrie un CV ca să aplice la un job la o corporație care plătește bine și care are birourile în turnul smart de la mall-ul din centru
- să învețe, domle, la școală doar școala vieții și cum se plătesc facturile online, că asta e ceea ce îi trebuie în viață, lucruri utile, domle, pratice, nu aiureli cum ar fi latina; păcat că Creangă e plin de arhaisme și nu scria în engleză, ca să-l înțelegem și noi, că Sadoveanu e comunist și că Eminescu nu scria softuri, oricum acum AI scrie mai bine ca toți, așa am citit undeva pe uațap.
Dacă îndrăznești să întrebi de ce anume domnul învățător face sisteme de ecuații cu trei necunoscute la clasa a II-a, bulversând astfel elevii, sau de ce nu merge, cum e normal, de la simplu la complex, ci invers, îți sare în cap nevasta fardată cu educație a vreunui om conectat care îți spune că întrebarea ta este nepotrivită și atunci domnul învățător prinde curaj și îți răspunde și el: – Pentru că așa vreau eu. Dacă sugerezi că rostul școlii nu e să-i învețe pe elevi lucruri efemere și de nimic cum e plata facturilor, ci să-i familiarizeze cu permanențele, cu ce e adevărat, pentru a putea apoi domina aparențele și veșnica schimbare, veșnicul flux al lumii noastre, ți se spune de către un alt domn, complice cu doamna dirigintă, că e timpul să mai lăsăm aceste discuții inutile și să trecem la următorul punct pe ordinea de zi, care e unde vor merge copiii în excursie în săptămâna școala altfel.
Cu alte cuvinte, ca la C.A.P., neisprăviții au căpătat o voce și au autoritate în școală. Neisprăviții și-au adus sufrageria lor – cu tot cu canapea și plasmă și gresie – în școală, dar oamenii cumsecade nu au voie să aducă școala acasă la ei, nu au voie să-și extragă copiii din acest context nociv generat de colectivismul sufocant pentru a face cu ei școală acasă.
Școală acasă care nu e, așa cum își închipuie unii, un copil stând cu ochii într-un ecran unde învață la distanță. Marea majoritate a familiilor – după cum o indică și cazul părinților din Bihor – vor să facă școală acasă tocmai pentru a-și ține copiii departe de ecrane. Se pot grupa mai multe familii. Meditațiile sunt tot o formă de școală acasă, și lor li se datorează performanța școlară a copiilor, atâta câtă mai e. Doar că acum, conform celor relatate de cei care cunosc situația de pe teren, e obținută parazitând școala, unde profesorul se duce, asemeni doctorului la cabinetul de la policlinica de stat, pentru a atrage clienții la cabinetul lui privat. E imoral.
Școala românească a avut la temelie școlile acasă ale boierilor și ale Bisericii. Mergeți și vedeți școala Goleștilor. Școala românească publică s-a născut din mințile oamenilor, boieri sau de alte feluri, educați acasă sau în pensionate (multe din ele cu un efectiv mic, de 15-30 de elevi). Și, în condițiile în care școala publică din România este atât de coruptă, în care a devenit parte a întregii structuri de stat corupte din România, școala acasă ar putea fi rezervorul de energii pe care se va putea bizui România pentru a-și veni în fire. Îndârjirea cu care același sistem – aceiași oameni care au reformat, căpușat, degradat și pervertit școala românească în ultimii 30 de ani – se opune legalizării școlii acasă dă de gândit. Când ne-au vrut acești oameni binele? Dacă ne interzic școala acasă pentru binele nostru înseamnă că toată reforma educației a fost spre binele nostru. Și că rezultatele ei sunt excelente.
Școala publică clasică e bazată pe o pedagogie clasică, pe practici didactice sănătoase, pe planificări de lecții bazate pe pași mici și ușor de înțeles, de la simplu la complex, pe manuale care nu sunt un amalgam de tip almanah, pe competiție sănătoasă și fair play, care stimulează de fapt consolidarea unei comunități școlare care devine apoi o comunitate națională, pe reguli confirmate în timp și care nu pot fi contestate de orice parvenit, pe meritocrație, profesionalism și respect al meseriei. Această școală publică e complet opusă școlii de azi. Școala națională de ieri și, poate, de mâine nu are nimic în comun cu școala ceapistă de azi. Dar până scăpăm de școala ceapistă de azi trebuie să ne putem crește copiii sănătoși la suflet, minte și trup. Ceea ce e cu neputință în școala reformată. Ne trebuie refugiul legalizării școlii acasă. Nu putem lăsa copiii captivi cinismului corporat și sindical și mârlăniei glotașe.