top of page

Grija monumentelor istorice

N. Iorga

Grija monumentelor istorice



Aproape zilnic Comisiunea Monumentelor Istorice – alcătuită, vă asigur,  din oameni cari pricep și cari iubesc strălucitele, uneori, totdeauna interesantele urme ale unui mare trecut – primește plângeri împotriva halului în care se află vechile biserici și mănăstiri.

S’ar putea face astfel de plîngeri și în ce privește puținele case vechi ce se mai păstrează și asupra cărora se năpustește furia proprietarilor fără simț și a arhitecților gata să facă hardughii de Viena cu cupole, deșănțări de Berlin în care două ferești nu samănă și ușile se deschid în tavan, ciudățenii norvegiene în care podul e mai mare decît toata clădirea. S’ar putea pîrî preoții cari vînd icoane și odăjdii cocoanelor chinuite de snobismul „antichităților naționale“ ori le schimbă pe batjocuri de tinichea la orice fabricant de „obiecte sacre”. Nʼar strica nici denunțarea indiferenței oficiale față de risipirea acelor covoare basarabene, bucovinene, oltene, în care e cea mai rară gamă de colori și o fantezie decorativă cum n’a mai avut-o și nu va mai avea-o niciun popor pe lume. Ori față de vînzarea pe nimic a unor cămeși, fote și oprege pentru care se vor bate museele americane.

Dar, menținîndu-ne în domeniul monumentelor, ce poate face Comisiunea, atît de îngustată în mijloace – căci așa de multe sînt cererile – atunci cînd în același moment i se spune că plouă în splendida biserică a Văcăreștilor – o cunoști, cetitorule? –, că se dărîmă scara de la paraclis, al cărui vîrf se dumică zilnic, că la Comana se calcă pe oasele deslocuite ale mucenicilor răsboiului de unitate națională, că la biserica Ienei din București piere ultimul rest de frescă nemuruită cu tencuiala Vandalilor, că se dărîmă falnicele construcții medievale ale Sașilor din Ardeal și, tot odată, că necontenit supt var se ițesc frescele frumoase care se cer descoperite?

Ni pare rău, adînc rău, dar abia ici și colo, în oarecare măsură, putem ajuta. Faptul însuși al semnalării răului nu e însă lipsit de însemnătate. Începem a ne simți, și e mare lucru.

Ceva mai mult se poate cere, credem. Și aceasta e ajutorul.

Să păzească oricine e la fața locului rămășița unei comori fără pereche, care valorează mai mult decît toată politica pe care o facem dela noul regim încoace. Să oprească pe Vandali, să-i pedepsească în fața prostiei sau ticăloșiei lor. Să-i denunțe și celor de acolo prin graiu, nu numai prin scris Comisiunii, de atîtea ori neputincioasă. Și să strîngă cum poate mijloacele necesare pentru ca acest bun obștesc și acest element al educației naționale să nu dispară. Să se facă donații pentru conservarea monumentelor, precum din donațiile celor bătrîni ele au fost înălțate.

Mă auziți și mă înțelegeți, oameni buni?

(Universul literar, An XLIII, No. 23, 7 iunie 1925)

208 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page