Escrocheria „gândirii critice”

Martin Cothran

Escrocheria „gândirii critice”

Experții în educație din ziua de azi adoră să discute despre „abilitățile de gândire critică”, dar nu găsești nici măcar unul dintr-o sută de experți care să știe ce vrea să spună cu asta. De fiecare dată când țara noastră e scuturată de spasmele reformei educației – ceea ce se întâmplă cam la fiecare 25 de ani începând din anii 1920 –, elita educațională scoate la înaintare un alt set de sloganuri, care întotdeauna sună bine, dar de fapt nu înseamnă niciodată mare lucru.

Chiar așa, data viitoare când auziți un membru al găștii educaționale folosind termenul „abilități de gândire critică”, întrebați-l ce vrea să spună cu asta și o să vedeți ce urmează. Veți obține aceeași reacție ca atunci când întrerupeți politicos o majoretă din rutina ei ca s-o întrebați: „Când strigi tra-la-la, bim—bum—ba, de fapt ce vrei să spui?” O să obțineți o privire tâmpă. Cuvintele respective nu au pentru ele nici o substanță în sine; rolul lor e să stârnească emoții pozitive. Așa e și cu sintagma „abilități de gândire critică”. Aceasta este echivalentul educațional al scuturării unor pompoane. A spune că ești în favoarea gândirii critice este echivalentul educațional al expresiei „O zi bună vă doresc”.

Am participat de curând la o dezbatere televizată despre standardele naționale din domeniul disciplinelor științifice, care erau în curs de introducere în statul meu natal, Kentucky. Am subliniat că aceste standarde nu încurajau absolut deloc deprinderea unor cunoștințe despre natură. În educația progresistă există o tendință susținută de a minimaliza importanța cunoștințelor factuale de bază – mai ales dacă aceste cunoștințe sunt obținute printr-un proces care este anatema pentru educaționiștii progresiști –memorarea. În aceste standarde pentru disciplinele științifice, elevii nu sunt solicitați niciodată să numească, să identifice, să clasifice sau să descrie vreun obiect din natură. Mai mult decât atât, cuvintele „mamifer”, „pește”, „reptilă” și „amfibie” nu sunt niciodată menționate în standarde – după cum lipsesc și alți termeni științifici precum „hormon”, „kinesis”, „limfatic”, „neuron”, „nucleotidă”, „osmoză”, „Celsius”, „Fahrenheit”, „plasmă”, „vaccin”, „protozoar” sau „enzimă”.

Când am menționat acest lucru în timpul dezbaterii, ceilalți doi participanți la dezbatere, care erau, unul, un profesor universitar de biologie, iar celălalt, președintele Comitetului pentru Educație al Camerei Deputaților din statul Kentucky, au susținut că motivul excluderii acestor noțiuni era că trebuie să încercăm să le predăm elevilor „abilități de gândire critică”. Este oarecum înspăimântător ca un factor de decizie din educație să considere că, pentru a le preda elevilor „abilități de gândire critică”, e nevoie să începem prin a elimina cunoștințele. Le-am spus că mă îndoiesc că știe vreunul dintre ei ce înseamnă „abilități de gândire critică”. Niciunul din ei nu a fost în stare să ofere o definiție. Când moderatorul dezbaterii m-a întrebat pe mine cum definesc eu abilitățile de gândire critică, am răspuns: „Logica”.

Este cât se poate de interesant că persoanele care spun că vor să ne îmbunătățească școala discută atât de mult despre „abilități de gândire critică” și atât de puțin despre logică. Unul din motive este, fără doar și poate, faptul că termenul „logică” este mult mai concret. Presupune învățare și capacitatea de a folosi un sistem de reguli raționale care poate fi predat –ceea ce la antici se numea o „artă”. Logica a fost predată de-a lungul istoriei, și predată într-un fel anume. Nu e nici pe departe atât de amorfă ca sintagma „abilități de gândire critică”.

Însă pentru scopuri propagandistice e dăunător să folosești termeni preciși. Termenii vagi, cu sensuri nedeterminate, sunt infinit preferabili. „Abilități de gândire, abilități de gândire, tra-la-la!” În realitate, „abilități de gândire” este doar una din sintagmele din constelația de lozinci promoționale vagi folosite de reformatorii educației. Altele includ „abilități de rezolvare a problemelor”, „abilități de a învăța să înveți”, „abilitatea de a identifica oportunități” și „abilități de ordin superior”. Din nou, toate astea sună bine, dar ce înseamnă mai exact?

Acești termeni împărtășesc problemele lui „abilități de gândire critică”. Nu sunt doar nedefiniți, dar într-un anume sens nici măcar nu există, cel puțin nu ca domenii separate de studiu.

Cunoștințele nu sunt necesare – spune raționamentul educaționiștilor progresiști – fiindcă elevul are nevoie doar de abilități. Așa că ne închipuim că putem separa abilitățile de cunoștințe. Iată ce spune Cambridge Handbook of Expertise and Expert Performance  despre ideea că abilitățile pot fi deprinse în absența conținutului:

„Cercetările au respins cu hotărâre perspectiva clasică[i] asupra cogniției umane care afirmă că abilitățile generale precum învățarea, raționamentul, rezolvarea de probleme și formarea de noțiuni corespund unor capacități și abilități care pot fi studiate independent de domeniile de conținut ale învățării”.

În recenta cartea a lui E. D. Hirsch intitulată Why Knowledge Matters: Rescuing Our Children from Failed Education Theories, autorul arată că studiile psihologice și educaționale sunt unanime în această privință: abilitățile sunt „dependente de domeniu”. Cu alte cuvinte, o abilitate trebuie învățată în contextul unei discipline anume.

Dar „abilitățile de rezolvare a problemelor”? “Nu există – spune Hirsch – o abilitate generică de rezolvare de probleme, independentă de orice domeniu specific de cunoaștere”. Hirsch citează o puzderie de studii care demonstrează că, la testele de verificare a unei abilități anume, precum „abilitatea de a citi”, elevii cu abilități mai reduse dar care cunosc subiectul unui text au rezultate mai bune decât cei cu abilități de citit superioare dar care nu cunosc subiectul. Cunoștințele contează.

Când m-a întrebat moderatorul ce cred eu că sunt „abilitățile de gândire critică”, în loc să menționez doar logica, aș fi putut la fel de bine să răspund „artele liberale” (din care face parte și logica). Artele liberale includ trivium-ul (cele trei discipline care țin de limbă) și quadrivium-ul (cele patru discipline matematice). Dar acestea sunt arte predate ca discipline distincte, fiecare cu conținutul ei. Termenul „arte liberale” nu face casă bună cu rutina de majoretă. Însă asta nu prea ar trebui să conteze.

(Classical Education, Winter 2018)

Traducere de Natalia Deleanu și Mircea Platon

[i] Expresia „perspectivă clasică” are aici sensul de „perspectiva standard” asupra acestui subiect, prevalentă în secolele XIX—XX.