Câteva puncte care nu pot fi trecute cu vederea
1. Pe data de 22 mai 2023, în chiar ziua când prin Senatul României treceau cele două legi ale educației – preuniversitare și universitare –, sindicatele din sistemul de educație din România au declanșat o grevă generală. Lista oficială a revendicărilor lor nu poate fi găsită pe niciunul din website-urile sindicatelor. Pare secretă. Ca atare, nu putem judeca decât după ceea ce scrie presa care a avut acces, pe filiere guvernamentale probabil, la aceste liste de revendicări. Conform materialelor din presă, lista revendicărilor sindicale nu are nimic, dar nimic, de-a face cu legile educației proaspăt adoptate luni. Totul e despre salarii. Cu alte cuvinte, în chiar ziua adoptării celor două legi ale educației, sindicatele au abdicat moral și profesional de la datoria lor de a apăra integritatea școlii românești. Au indicat clar că natura școlii românești nu le privește. Cu alte cuvinte, natura și evoluția școlii românești nu sunt apanajul profesorilor – care au abdicat de la orice rol în acest sens chiar în ziua când erau uniți, solidari, massă -, ci al altora. Începând din această zi, școala românească rămâne doar pe mâna decidenților politici, nu profesionali. Cu alte cuvinte, părinții, ca votanți și ca plătitori de taxe și impozite din care se finanțează școala, sunt deplin îndreptățiți, față cu abdicarea experților care sunt profesorii, să ceară recăpătarea deplină a controlului asupra școlii.
2. Profesorii devin, conform legii, prestatori de servicii: cu alte cuvinte, au datoria de a face pe placul clientului, care e plătitorul de impozite din care sunt susținute cadrele didactice. Pe piața liberă a prestatorilor de servicii, nu există prea multe criterii de calitate obligatorii – nu e ca pe vremea breslelor. Dacă vrei să chemi un instalator sau un zugrav prost, îl chemi, că așa îți place ție. Dacă vrei să îl chemi pe unul mai bun, pe acela îl chemi. Cu alte cuvinte, profesorii ar trebui să fie la concurență cu orice formă de învățământ, inclusiv cu homeschooling-ul, cu școala acasă. Nu există nici un motiv pentru care statul să mențină oligopolul educațional (quasi-monopolul școlii publice asortat cu opțiuni private tot de rețea și atent calibrate) asupra unui serviciu de vreun fel. Așa cum există concurență pe piața taxiurilor, a frizeriilor sau a croitoriilor, așa să existe și în domeniul școlii. Să poți merge cu Boltul școlar, nu cu taxiurile autorizate, dacă așa vrei tu.
Pretenția statului de a nu legaliza școala acasă în virtutea nu știu căror standarde de calitate este absurdă, din moment ce calitatea furnizorilor de servicii e judecată doar de clienți. Ce standarde mai asigură statul sau corpul didactic? Standarde morale? Intelectuale? Didactice? Nimic din legile și planurile-cadru și programele și manualele pe baza cărora se desfășoară astăzi procesul educațional nu ne îngăduie să credem acest lucru.
3. Profesorii au dovedit cu această grevă fie:
a) că au semnat pentru o grevă căreia nu îi cunoșteau lista de revendicări, fie
b) că nu se pot solidariza de jos în sus decât în jurul remunerației, nu și al standardelor de calitate și al profesionalismului lor.
Cu alte cuvinte, nu ne putem aștepta de la nimic de la profesori în calitate de corp profesional constituit. Sunt doar niște prestatori de servicii bugetari. Cu alte cuvinte, niște prestatori de servicii necompetitivi. Individual, e altceva, pot fi competitivi pe piața meditațiilor și a accesului la funcții de conducere.
Mai dovedesc și că, dacă ar fi vrut, ar fi putut să se solidarizeze în jurul unor puncte substanțiale legate de soarta școlii românești, că ar fi putut protesta împotriva redefinirii scopului școlii românești, împotriva decăderii planurilor-cadru, a programelor, manualelor și direcției culturale a școlii românești.
4. Profesorii se plâng că nu au timp să se țină la curent cu legile. Tocmai de aceea ar fi trebuit să mențină școala pe făgașul clasic, pentru a nu fi obligați să țină pasul cu reforma continuă. Dar momeala formărilor continue, a stagiilor, a burselor, a perfecționărilor plătite a funcționat și acum au ajuns să se declare copleșiți de lupta cu multiplicitatea zămislită de diversitatea, echitatea și incluziunea pe care au susținut-o, predat-o și promovat-o. Birocratizarea învățământului a fost un element esențial al reformei, unul care convine mediocrităților. Și câți dintre profesori sunt mediocri? Câți preferă să completeze formulare decât să citească niște cărți?
Noile legi ale educației vor sili profesorii să petreacă și mai mult timp cu portofoliile educaționale ale elevilor. Cu alte cuvinte, îi vor face pe profesori și mai inerți intelectual.
5. Profesorii spun că sunt disperați. Am înțeles. Dar dacă acum, când sunt disperați și nu mai au nimic de pierdut, nu sunt în stare să lupte pentru școala românească, atunci când vor lupta? După ce li se măresc salariile? Când vor avea ceva de pierdut? După ce li se va da ceva și li se va bate obrazul că au primit și că nu stau cuminți? Greu de crezut.